M-AU RUGINIT ANII DE DOR

M-au ruginit anii de dor,
De prea multă aşteptare.
Timpul a trecut în zbor,
Dragostea-i fără hotare.

Câte lacrimi am vărsat
Iarna, în nopţile lungi!
Perle calde, într-un şirag,
Ca la mine tu să curgi.

Toamna pământul aşterne
Numai frunze aurii.
Dragoste, ce nu se pierde,
Te aşteaptă ca să vii!

Să vii în toamna iubirii,
Cu alaiul ei frumos.
S-aud glasul fericirii,
Să fiu iarăşi Făt Frumos!

Tu frumoasă Cosânzeană,
Un basm ,scris, nemuritor.
Un prolog, cu o Ileană,
Epilogul fără dor!

VIAŢA NOASTRĂ E UN SOARE!

Viaţa noastră e un soare,
Ce răsare şi apune.
E frumoasă ca o floare,
Dar nu ţine mult pe lume.

Nici nu ştii când te-ai născut,
Nici nu ştii când ai să mori.
Şi te pierzi de pe pământ,
Ca şi roua de pe flori!

E legată cu un fir,
Care într-o zi se rupe.
E parfum de trandafir,
Care încet- încet se duce.

Când necazul te doboară,
Şi îţi vine ca să mori.
Nu lăsa ca să te doară,
După noapte vin şi zori.

Frunza pomului de cade,
Când din lacrimi e croit.
Ruginită, stă şi zace,
Dar pomu’ iar a-nverzit.

Surâsul unei copile,
Care-n suflet poartă lin,
Dragostea, o stea ce vine,
Şi îmbată ca un vin.

S-o trăieşti nu e păcat,
Câte zile ai de sus.
Să obţii ce ai visat,
Că odată ea s-a dus!

ÎMI SPUNE MAMA, ÎNTR-O ZI!

Supărat eram pe viaţă,
Iarăşi, într-o bună zi.
Lacrima-n stătea să cadă
Şi măicuţa mă privi.

-Măi copile, spune mama,
Ştii că ai un rost pe lume.
Fii atent şi ţine seama,
Viaţa-i cu rele şi bune!

Dacă un vânt te loveşte
Şi te-aruncă la pământ,
Un moment stai şi priveşte
Câte rele în lume sunt.

Oameni care mor de foame,
Mutilaţi, săraci şi goi,
Unii fără de picioare,
Iar alţii, doar în noroi!

De ai lacrime pe faţă,
Cu un zâmbet să le ştergi.
Nu uita ,pe drumu-n viaţă,
Ca în Dumnezeu să crezi!

Plânge cerul de durere,
Când priveşte spre pământ.
Dacă speranţa îţi piere,
În durere stai zăcând.

Spre lumină doar să mergi.
Cerul nu cade pe tine.
Eu sunt umbra ce n-o pierzi,
Atât cât viaţa mă ţine!

OCHII TĂI…

Câte taine sunt ascunse,
Iubito, în ochii tăi!
Pentru mine sunt făcute,
Când mă pierd, adânc, în ei!

Ochii tăi fermecători,
Când privesc asupra mea,
Mă cuprind cu înalţi fiori
Şi-mi încălzesc inima!

Când privesc în miez de noapte,
Luminează două stele.
Care-mi spun, fără de şoapte,
De iubirea vieţii mele!

Ziua, albaştri ca şi cerul,
Noaptea, sunt doar stele verzi.
Îmi arată curcubeul,
O iubire ca-n poveşti.

Văd câmpiile întinse.
Şi flori legănate-n vânt!
Tot cu dragoste cuprinse,
Cu tine la mine-n gând!

Frumuseţe naturală,
Ce sclipesc în miez de zi.
Pe mine mă bagă-n boală,
Azi şi mâine, cum o fi!

Am noroc că-n ochii tăi
Văd o lume doar senină.
Când mă pierd adânc în ei,
Inima nu mai suspină!

DOAR BANII…

Ce risipă este viaţa!
Când alergi tot după bani!
Îţi pierzi visul şi speranţa
S-o trăieşti, nu mai ai ani.

Viaţa asta te obligă,
Să munceşti, ca bani să ai!
Să nu stai cu mâna-ntinsă
Şi la alţii ca să dai.

Ţi-au întrat banii în sânge,
Cu cât ai, tot vrei mai mult,
Inima, acum, îţi plânge,
Numai de ei te-a durut!

Ai lăsat totul deoparte,
Banii au fost pe primul loc!
Şi când îi priveşti de-aproape,
Nu ţi-au fost mult de folos!

Ai pierdut familia,
Te-ai trezit singur pe drum!
Chiar de-ţi plânge inima,
Strălucirea ta e fum!

Azi, banul e la putere,
Visul fiecărui om!
Să aduni munţi de avere,
Dar tu eşti doar trecător!

TU ŞI EU SĂ FIM ,DIN NOU,COPII!

Mă întorc acas’ la mama.
Unde-am fost cândva copil.
S-au dus anii,nu ţin seama
Că într-o zi n-o să mai fiu.

Hai, să dăm timpu-napoi
Şi ţinându-ne de mână.
S-alergăm iar prin trifoi,
Roua copii să ne ţină!

Un sărut să îţi mai fur,
Apă limpede din munţi.
Strâns să fie noul şnur,
Cu iubire între punţi!

Dacă pleoapele s-or zbate,
La surâsul de copii.
Păcatul lumii va cade
În ţinuturi prea pustii!

Ieri copii,azi oameni mari.
Numai amintiri vorbesc.
Prin pădurea de stejari,
Unde glasuri hohotesc!

Aş vrea timpul să opresc.
Să nu fie amintire.
Doar copil,să te privesc,
Prin pierdeaua de iubire!

Timpul trece şi nu-i pasă
De cărarea cu amintiri.
Tot prin el te văd frumoasă,
Viitor plin de iubiri!

VIAŢA MERGE ÎNAINTE

Viaţa este cu un rost,
Fie ploaie sau prin soare.
Nu privi la ce a fost,
Că zilnic e altă culoare!

Doar un suflet este omul,
Încărcat cu rău sau bun.
Înfloreşte iarăşi pomul,
Chiar dacă-i capăt de drum!

Tu ierţi mereu din iubire.
Însă ei nu s-au schimbat.
Şi când le dai fericire,
Numai lacrime ţi-au dat!

Nu prind şansa de schimbare,
Ce o dai,când eşti rănit!
Ai sperat şi încă te doare,
Din greşeli nu s-au oprit.

Prea rapid anii s-au dus.
Te-au rănit ca altădată!
Când au ajuns la apus,
Regretă,c-a fost odată.

Se întorc, poarta încuiată
Îi întoarce azi  din drum.
Inima rănită, odată,
Şi-a găsit un alt loc bun!

SĂ NU SPUI…!

Să nu spui de primul meu sărut,
De prima noapte de iubire,
Când în braţe te-am ţinut,
Şi lacrimi curgeau de fericire!

S-a luminat cerul, noaptea a trecut.
Tu ai rămas în gândurile mele.
Cum voi putea vreodată  să te  uit?
Când eşti iubirea vieţii mele!

Să nu spui că cerul e senin.
Dragostea curge în ploaie de iubire!
Mă îmbată chipul tău, mai tare ca un vin,
O mare albastră fără de sfârşire.

Să nu spui când dorul mă ajunge.
Ce zboară pe aripi de vânt.
În valea unde lin izvorul curge.
Tu m-aştepţi, cu buzele arzând!

Ce frumos m-ai scos  tu din durere,
Când dragostea ta în suflet a ajuns.
De atunci, uscate sunt lacrimile mele
Şi tu îmi eşti singurul meu vis.

Mereu împreună ,prin spaţiu şi timp.
Vei sta în braţele mele.
Căci dragostea este mândru anotimp
Şi frumuseţea nopţilor cu stele!

CREŞTI COPII,SE DUC ÎN LUME

Creşti copii, se duc în lume,
Tu rămâi acasă cu dor.
Şi nu-i nimeni lângă tine.
Rămâi fără ajutor.

Creşti copii, dar lumea mare,
I-a chemat din casa ta,
Sufletul ce mult te doare
Şi îţi curge lacrima.

Creşti copii cu dragoste
Şi ei zborul şi-au luat.
Tu rămâi cu lacrime
Şi-i aştepţi seara în prag.

Priveşti pe uliţă trist,
Crezi că auzi glasul lor.
Îţi dai seama că e vis
Şi le porţi în suflet dor.

De eşti mamă sau eşti tată,
Te gândeşti la ei cu drag!
Să-i mai poţi vedea o dată,
Să vorbească întregul sat.

Iar adierea de vânt,
Glasul mării furioase,
Îţi spune că pe pământ,
Copiii sunt stâlpul casei.

Când dai de capăt de drum,
Gârbovit de ani şi dor.
În perdeaua grea de fum,
Zâmbeşte doar chipul lor.

Inima-ţi bate mai tare,
Sufletul s-a liniştit
Şi nimic nu te mai doare,
Când acasă au venit.

Mai pui masa ca altădată,
Sub acel frumos salcâm.
O mai faci o dată lată
Şi-ai uitat că eşti bătrân!

Dragostea cu care-ai crescut,
Mlădiţe din trupul tău.
Astăzi ei te-au răsplătit,
Că sunt cu tine la greu!

EŞTI LACRIMA DIN OCHII MEI

Noaptea pământul cuprinde.
Stelele pe cer apar.
Pe un pat ,încet, se-ntinde,
Fata pe care o visam!

Aş fi vrut să nu dispară,
Noaptea să rămână-n veci.
Să îi spun, să nu mă doară,
Niciodată să nu pleci!

O cunună de iubire,
Să îţi prind în păr cu foc!
Să-nvăţăm ce-i fericire,
Inima să stea în loc!

Mă îmbăt când îmi zâmbeşti.
Ca parfumul de la flori.
Iar spre mine când priveşti,
Fericit că poţi să zbori!

Ai aprins din nou iubirea,
Eu marea îţi dăruiesc.
Ne îmbracă fericirea,
Iar tu eşti ce îmi doresc!

Mă trezesc noaptea râzând.
Simt o lacrimă pe faţă.
Şi de bucurie plâng,
C-am prins zori de dimineaţă!