VIAŢA NOASTRĂ E UN SOARE!

Viaţa noastră e un soare,
Ce răsare şi apune.
E frumoasă ca o floare,
Dar nu ţine mult pe lume.

Nici nu ştii când te-ai născut,
Nici nu ştii când ai să mori.
Şi te pierzi de pe pământ,
Ca şi roua de pe flori!

E legată cu un fir,
Care într-o zi se rupe.
E parfum de trandafir,
Care încet- încet se duce.

Când necazul te doboară,
Şi îţi vine ca să mori.
Nu lăsa ca să te doară,
După noapte vin şi zori.

Frunza pomului de cade,
Când din lacrimi e croit.
Ruginită, stă şi zace,
Dar pomu’ iar a-nverzit.

Surâsul unei copile,
Care-n suflet poartă lin,
Dragostea, o stea ce vine,
Şi îmbată ca un vin.

S-o trăieşti nu e păcat,
Câte zile ai de sus.
Să obţii ce ai visat,
Căci   într-o zi ea s-a dus!

SUB UMBRELĂ,EU TE-AM SĂRUTAT!

Stropii de ploaie mângâiau pământul,
Pe care călcau pașii tăi frumoși.
Sufletul îmi era stăpânit de gândul
Să-ți vadă ochii tăi duioși.

Prin picături de ploaie, de iubire,
Sub umbrelă,eu te-am sărutat.
Am lăsat a noastră fericire,
Ca stropii de ploaie,mereu să fie dans!

De atunci,în zilele cu ploaie,
Las picături în sufletul meu.
Din dragostea dulce și vioaie
Ce curge din sufletul tău!

Plină de mister este dragostea,
Dar sublim e al tău sărut.
Pe care mi l-ai dat odată cu ploaia,
În nectar de flori,cu aur poleit!

TE PIERZI ÎN ZAREA INFINITĂ

Te pierzi în zarea infinită,
Chipul tău e dus de vânt.
Inima mi-o lași rănită,
Din ochi lacrime curgând.

Cu cat depărtarea e mai mare,
Cu atât dorul e mai greu.
Însă, te aștept cu nerăbdare,
Căci ești în sufletul meu.

Dacă nu vii azi și mâine e o zi
Când ud cu lacrimi zarea infinită.
Strig lumii ,fie ce o fi,
De dor, am inima rănită.

Tu curgi ca apa de izvor,
Nestiind că în urmă ai lăsat
Un suflet mistuit de dor
Și chipul tău în inimă pictat.

Sub vântul primăverii renăscute
Când ghiocei,de sub zăpadă, au răsărit,
Îți spun ,din nou,două cuvinte:
Te iubesc și mereu eu te-am iubit!

TE AȘTEPT LA MIEZUL NOPȚII…!

Din negură de timp şi de uitare
Şi anul acesta a plecat.
A lăsat în urmă un parfum de floare
Sau durere multă, necazuri ,cum e dat!

Pleacă un an, în ziua asta lungă.
Pe calea presărată cu uitări.
Din urmă încearcă să ajungă,
Un nou răsărit, peste întinse zări!

Începe un an, o eră de lumină.
Şi pământul, mirific l-a cuprins.
Să-i urăm,ca fericit să vină,
Să aprindă-n iubire focul ce e stins.

Să aducă peste noi lumina,
În inimile, de ură arzând.
Să ne pună-n suflet fericirea,
În ziua-n care plouă, cu fulgii de argint!

Ca o tânără fecioară, în braţe să ne strângă
Şi sub aripa lui, iar să mai zâmbim.
El vine, în viaţă să ne-aducă,
Iubire mai multă,făr’lacrimi şi venin!

Vine ora când adio spunem,
La tot ce a fost urât şi dureros.
Orologiul bate,clipa s-o obţinem,
Sperând,să fie mai frumos!

Îmbracă-te române în strai de sărbătoare
Şi sărută cu drag, pământul românesc.
Lăsându-l să plece,chiar de moarte n-are,
Sperând în cel ce vine,că e mai omenesc!

Îmbrăcat în straie de poveste,
Azi,poposeşte-n viaţa ta.
Primeşte-l în prag, că frumos zâmbeşte
Şi ,366 de zile, el e soarta ta!

ÎN PAPUCI, ŢI-AM PUS O FLOARE!

În papuci ţi-am pus o floare.
Împletită cu iubire.
Albul iernii ca o boare,
Să-ţi aducă fericire.

Să îţi parfumeze viaţa.
Când drumul îţi va fi greu.
Să-ţi zâmbească dimineaţa,
Dată iar de Dumnezeu.

Floarea dragostei îţi ofer,
Într-o zi de sărbătoare.
Să ai vise ce nu pier,
Ca un răsărit de soare.

În albul strălucitor.
Sufletul să-ţi oblojesc.
Să îţi spun că-mi este dor,
De tine, că te iubesc!

Trandafirii răsăriţi,
Într-o zi de iarnă grea.
Şi-n inimă înfloriţi,
Luminează viaţa ta.

Dintre flori din lumea largă.
Eu o floare am ales.
Floarea vieţii, cea mai dragă.
Cu parfum dumnezeiesc!

AN TRECUT,SUFLETUL PLÂNGE…!

Ca și stelele în noapte,
Ce dispar sub clar de lună,
A trecut un an ,în șoapte,
Fără tine,mamă bună!

Sufletul de dor îmi plânge,
Mamă,ce mult îmi lipsești!
Pașii unde mă vor duce,
Visez ,mamă,că-mi vorbești.

Glasul tău,duios și blând,
A ta vorbă înțeleaptă,
Pe cerul mare zburând,
Încă,mamă ,te așteaptă!

Dacă-n raiul luminos,
Cresc și flori,măicuță bună,
Rog pe Dumnezeu,frumos,
În brațe să ți le pună,

Lacrimile să le ștergi,
Sub roua albă ,divină,
Zâmbind,să le îmbrățișezi
Și la mine să revină,

Simțind a ta mângâiere,
Pe ochii înlăcrimați.
Să îmi ma ia din durere,
C-au rămas însingurați!

În inima mea cea arsă
Vei rămâne,mamă-n veci,
O melodie neștearsă,
Niciodată toamne reci!

HRISTOS A INVIAT,MAMĂ!

De pe crucea înălţată,
Sîngele încet s-a scurs.
El spune, întruna,Tată
Iartă-i, apoi vocea i s-a stins.

Din senin,cutremur mare,
Aduce noaptea în zi.
Cînd şi soarele dispare,
Căci pe cruce se jertfi.

Dumnezeu plânge în noapte,
După ce Fiul şi-a dat,
Să ia a lumii păcate,
Cu trupul însângerat!

Dar, moartea cea nemiloasă
Doar trei zile a durat,
Când e învinsă de Viaţă,
Căci HRISTOS A ÎNVIAT!

Tu ,în ceru’ lui Isus,
Încă dormi,măicuţă dragă,
Şi în vis lacrime-ţi curg,
Că ai lăsat lumea largă,

În care ai tăi copii
Îţi duc dor,cu lacrimi grele,
Şi te cheamă ca să vii
Ca să le mai ştergi din ele.

În braţe să te cuprindă,
Să-ţi sărute chipul nins.
Fruntea de riduri atinsă
Şi mâna  ce ne-a „împins”,

Cu dragostea ta ,de mamă,
În viaţă,oameni să fim,
Să nu trăim de pomană
Şi greul să-l biruim.

Mamă,azi e sărbătoare,
Căci Isus a înviat!
Iar în lumea viitoare
Vom fi toţi fără păcat,

Sub lumina Albă, Sfântă,
Ocrotiţi de Cel Nobil,
Nu va fi inimă frântă,
De părinte sau copil!

Arad,16 Aprile,2023

CE DOR MI-E DE TINE,MAMĂ!

Când pământu’ în alb se îmbracă
Şi vesteşte neîncetat
Că vine ziua măreaţă
A lui Isus, Împărat,

Eu,cu lacrime amare,
Plâng,privind iar poza ta.
Sufletul,o largă zare,
Durerea o îmbrăca.

Şi-a venit,mamă,Crăciunul,
Când lumini în brad s-aprind,
Însă,pentru mine-i chinul,
Căci lumina ta s-a stins.

Dar voi planta flori alese
Pe al tău negru mormânt,
Drumul ca să-ţi lumineze
Către Dumnezeul Sfânt.

La căsuţa temporară,
Când colindători vor veni,
Glasul lor,ce-i foc şi pară,
În mormânt s-or auzi.

Iar mormântul, în lumină,
Ştiu că,încă, nu mă cheamă.
Doar lacrima cristalină,
Că mi-e dor de tine, mamă!

Ce dor mi-e de tine,mamă!
Ce dor mi-e de vocea ta!
Să-ţi văd chipul,o icoană,
Să te pot îmbrăţişa.

Dar vântul mă bate rece.
În jur totul e pustiu.
Doar durerea ce nu trece
Îmi arată că sunt viu.

Însă ştiu,dragă măicuţă,
Că în ceru’ îndepărtat,
Unde te-ai întors acasă,
Dumnezeu te-a îmbrăţişat!

Arad,23 Decembrie,2022

CA O PLOAIE ÎN DEŞERT AI APĂRUT!

Ca o ploaie în deşert ai apărut.
M-am pierdut în primul tău sărut.
Pe aripi de dor m-ai făcut să plutesc,
Şi, dintr-o dată, am ajuns să te iubesc.

Ochii tăi frumoşi m-au ispitit.
Cerul l-am simţit aproape de pământ.
Un ocean albastru, plin de fericire,
Curgea duios în inimă la mine!

Am scris,cu lacrimi, ultimul meu vers,
Şi când l-ai citit,durerea tu mi-ai şters!
O clipă din trecut,care şi azi ţine,
Şi în tot ce văd, te găsesc pe tine!

Te iubesc duios, dorinţă mereu,
Îndrăgostit de tine şi zâmbetul tău.
Oriunde mă uit, văd privirea ta,
Oriunde păşeşti, simţi atingerea mea!

Eşti oaza din deşert, eu călător însetat.
Nisip fierbinte, în inimă intrat.
Un câmp răsărit din miile de flori,
Un dulce vis, cu mii de fiori!

AM SUNAT…LA UŞA TA

Cu inima zgribulită,
Am sunat la uşa ta,
Iar când uşa e deschisă,
Din piept, ceva îmi zbura.

La vederea feţei tale
Soarele frumos zâmbea.
Din dorinţă şi aşteptare,
Fericirea mă orbea.

Când chipul tău a zâmbit,
Simţeam că îngerii cântă,
Trezindu-mă în paradis,
Unde iubirea e sfântă!

Cu emoţii, am păşit
Peste pragul casei tale,
Iar lumea-n loc s-a oprit,
Îmbrăcându-mă în petale.

Cerul din a ta privire
În inimă s-a aşezat
Şi mi-a adus izbăvire,
Când gura ţi-am sărutat.

Trecutul crud şi hain
Cu o privire l-ai răpus.
Eşti frumosul dar divin
Din alte stele adus!