DE CE TRISTEŢEA TE DOBOARĂ?

De ce zâmbeşti atât de trist?
Cu ochii blânzi, la lume!
Spre ce păcate te-au împins
Cei de lângă tine?

De ce tristeţea te doboară?
Şi inima-ţi arde de dor!
Ai uitat că este boală?
Fără speranţă-n viitor!

De ce sunetul culorilor e griu?
Când roz, să-ţi fie viaţa!
De ce iubirea ţii în frâu?
Şi moartă e speranţa?

De ce uiţi că nu-i uşor?
Să te îmbraci în fericire!
Anii trec rapid în zbor,
Şi nu lupţi pentru iubire?

De ce laşi focul să ardă?
Din partea celor ce-s răi!
Şi laşi lacrima să cadă?
Ce te arde în văpăi?

De ce uiţi că visele ?
Niciodată sfârşit n-au!
Şi în suflet, zările,
Dumnezeu iubire dau?

PETALA DIMINEŢII

Sărut petala dimineţii,
Într-o floare ce răsare.
Îmi îmbracă drumul vieţii,
În lumină şi candoare.

Aripa gândurilor tale
Adie şi faţa mea.
S-a oprit din înalta zare
Şi-mi mângâie inima.

De pe cerul senin, alb.
Îmi zâmbeşte Dumnezeu.
Mă ajută să nu cad,
Când în viaţă dau de greu.

Cântă o pasăre letală.
De pe creanga de salcâm.
Dimineaţa, o petală,
Frumuseţea de pe drum.

Sărut petala dimineţii,
În zorii ce-au răsărit.
Se ridică norii ceţii,
Pământul e fericit!

Pe al zilei drum zâmbesc.
Cu al tău zâmbet fermecat.
Petala mult o iubesc,
Pentru zorii ce mi-a dat!

FATA ŞI FLORILE

Flori frumoase, primăvara,
Din pământ au răsărit.
Îi atinge inimioara.
Mângâind un suflet trist.

Pe câmpul întins cu flori,
O fată se aşeza.
Îmbătată de fiori,
Cu dragoste le vorbea:

– Voi vă deschideţi petala.
Eu mă închid în lumea mea.
Pentru mine ziua-i, seara,
Pentru voi, frumuseţea!

Lacrima ce nu-i la fel
Să o duceţi prin parfum.
Să ajungă până la el,
C-o poveste vreau să-i spun:

– Am pus suflet în iubire,
Te-ai jucat cu dragostea.
S-a dus dulcea fericire
Şi-am rămas cu durerea.

Clipe-n gânduri adunate.
Din dragoste pentru tine.
Mii de flori împrăştiate,
Cu parfum de fericire,

Repede s-au ofilit,
Când dragostea ai trădat.
Prin lumina ce-a pălit.
Rădăcina s-a uscat.

Cuvintele mincinoase,
De pe buze, ce le-ai spus,
Vorbele tale duioase,
Ce sufletul mi-a atins,

Au rămas mii de bucăţi,
În inima sfâşiată.
Şi-n viaţă, ca alte dăţi,
Florile iar mă salvează!

Rădăcina îngheţată
Din iarnă a răsărit.
În vise şi în speranţă,
Sufletul mi-a înverzit!

Când rupi floare după floare,
Florile se ofilesc.
Iar în viaţa ,muritoare,
Pentru toate se plătesc!

Şi superbul câmp de flori
În petale o îmbrăca.
Iar frumoasele surori
Din durere îi lua!

SPERANŢE CĂTRE LIBERTATE

Căutăm comori pe drumuri întortocheate,
Când sufletul este tot mai gol
Şi uităm că drumul către libertate
Este doar iubirea,alai nemuritor.

Crezi că fericirea vine când ai bani,
Uitând că la bătrâneţe nu-ţi mai sunt de folos,
Când, gârbovit de cruzii ani,
Îţi dai seama că viaţa s-a dus fără rost!

Pe drumul pe care cândva comori ai adunat,
Azi ,ai vrea să găseşti numai seninul,
Dar timpul râde,alergând ciudat
Şi te trezeşti că-n suflet ai numai veninul!

Cerşeşti o clipă,când sufletul doreşte,
Sperând să pui în el numai flori de tei,
Dar,pentru libertate,un preţ se plăteşte,
Când viaţa te arde chiar cu mici scântei!

CHIAR DACĂ NU VREI

De nu vrei, eu am să-ţi spun
Că te iubesc ca la-nceput.
Durerea, pierdea de fum,
Dragostea l-a risipit!

De nu vrei, eu îţi sărut
Gura, ce-ţi arde de dor.
Chinul care te-a durut
Este dulciul meu fuior!

De mă pierd în ochii tăi.
Ocean lin de fericire,
Îţi mai spun, chiar de nu vrei,
Eşti suava mea iubire!

Şi din lume dacă plec,
Şoaptele-ţi spun de iubire.
Eşti viaţa ce o petrec.
Moarte cruntă fără tine!

Tu nu vrei,dar astăzi ştii,
Inima din piept ce-mi bate.
Este drum, pe care vii,
Să te strâng, cu dor, în braţe!

Şi când soarele apune,
Vom privi, îmbrăţişaţi,
Răsărit în albe spume,
În era celor plecaţi!

POVESTE FĂRĂ SFÂRŞIT

O poveste fără nume
Este scrisă între stele.
Ce colindă, blând, prin lume
Şi cuprinde doruri grele.

Sigur, n-are autor,
Început sau un sfârşit,
Pescăruşii albi, în zbor,
Dragostea de pe pământ!

Ţii în mână un diamant.
Ce luceşte orbitor.
Când din mână l-ai scăpat,
Visele, uşor, îţi mor!

Când priveşti fiinţa dragă,
Ai vrea stelele să-i dai.
Inima la ea aleargă,
Că e colţul tău de rai!

Poveste fără sfârşit.
Cu parfum de trandafiri.
Suflete ce s-au găsit,
Rănite prin mărăcini!

FATA ŞI FLORILE

Flori frumoase primăvara,
Din pământ au răsărit.
Îi atinge inimioara.
Mângâind un suflet trist.

Pe câmpul întins cu flori,
O fată se aşeza.
Îmbătată de fiori,
Cu dragoste le vorbea:

– Voi vă deschideţi petala.
Eu mă închid în lumea mea.
Pentru mine ziua-i, seara,
Pentru voi, frumuseţea!

Lacrima ce nu-i la fel.
Să o duceţi prin parfum.
Să ajungă până la el,
C-o poveste vreau să-i spun:

– Am pus suflet în iubire,
Te-ai jucat cu dragostea.
S-a dus dulcea fericire,
Şi-am rămas cu durerea.

Clipe-n gânduri adunate.
Din dragoste pentru tine.
Mii de flori împrăştiate,
Cu parfum de fericire

Repede s-au ofilit,
Când dragostea ai trădat.
Prin lumina ce-a pălit.
Rădăcina s-a uscat.

Cuvintele mincinoase,
De pe buze, ce le-ai spus,
Vorbele tale duioase,
Ce sufletul mi-a atins

Au rămas mii de bucăţi,
În inima sfâşiată.
Şi-n viaţă ca alte dăţi,
Florile iar mă salvează!

Rădăcina îngheţată,
Din iarnă a răsărit.
În vise şi în speranţă,
Sufletul mi-a înverzit!

Când rupi floare după floare,
Florile se ofilesc.
Iar în viaţa muritoare,
Pentru toate se plătesc!

Şi superbul câmp de flori,
În petale o îmbrăca.
Iar frumoasele surori,
Din durere îi lua!

NU UITA CĂ VIAŢA-I SCURTĂ

Când oamenii de lângă tine,
Au necazuri şi le greu,
Nu uita mâna a ţine,
Cu credinţă-n Dumnezeu.

Dacă stau cu mâna „întinsă”.
Să nu crezi că-s cerşetori.
Au nevoie de a fi prinsă,
Cu speranţă-n viitor!

Să-i judeci, nu-i dreptul tău!
Duc durerea în tăcere.
Îi judecă Dumnezeu,
Dar ajută, când ţi-o cere!

Speră, crede şi zâmbeşte,
În iubire, zi de zi,
Sufletul se ofileşte,
Când iubirea se opri.

Vorbele să nu te-atingă,
A celor care jignesc.
Nu uita că viaţa-i scurtă
Şi o dată o trăieşti!

Dragostea, parfum de zăpadă,
Scrisă-n viaţă cu iubire.
Speră ca în veci să şadă,
În suflet cu fericire.

Anii dulci ai tinereţii,
Care repede s-au dus.
Luminează drumul vieţii,
Când ai ajuns la apus.

Să pui suflet în iubire,
Preţuieşte tot ce ei.
Crede întruna în fericire,
Fă din ea un colţ de rai.

Nu uita că Dumnezeu,
E iubirea tuturor.
Te ajută când ţi-e greu
Şi-ţi face drumul uşor!

ZÂMBETUL TĂU, FERMECĂTOR

În noaptea plină de mister,
Gându-mi fuge tot la tine.
Privesc stelele pe cer.
Luna vine către mine.

Într-o stea călăuzitoare,
Ce fermecat îmi zâmbeşte.
Potoleşte tot ce doare,
Zâmbet, care mă topeşte!

Un zâmbet care pluteşte.
În oceanul fericirii.
Furtuna ce potoleşte.
Netezind drumul iubirii.

Flori de vară înflorite.
In iarna plină de ger.
Un nisip, moale, fierbinte.
O taină şi un mister!

Înger în rochie de mireasă.
Surâsul din ochii tăi.
Inima îmi prinde viaţă,
Când zâmbeşti cu ochii mei!

DRUM PRIN VIAŢĂ

Pe cărarea vieţii mele
Multe flori au răsărit.
Şi la greu şi la durere,
Cu soare m-au învelit.

Pe cărările pustii,
Unde vântul suflă rece.
Vorbesc frunze ruginii,
Despre viaţa care trece.

Un praf risipit de vânt,
Cărare, fără iubire.
Este viaţa pe pământ,
Când n-ai dram de fericire.

Flori sălbatice pe câmp.
Udate de ploaia rece.
Curge viaţa pe pământ,
Tinereţea ne tot trece.

O scânteie care zace.
Într-un suflet plin de dor.
Îţi aduce blânda pace.
Şi te simţi nemuritor:

Că eşti stea ce străluceşti.
În noaptea cu lună plină.
Pentru omul ce-l iubeşti.
Ţinând dragostea de mână.

Nici nu ştiu când m-am născut,
Merg pe drum doar în tăcere.
Las în urmă al meu trecut
Şi caut iar mângâiere.

Într-o lume fără suflet.
Când banu-i pe primul loc.
Merg pe drum, aud un cântec,
De dragoste şi noroc.

Nu mă sperie apusul,
Am „vorbit” cu el din greu.
În tăcere şterge plânsul,
Mă veghează, Dumnezeu.

Sunt un călător, nu-mi pasă.
Pe pământ am un destin.
Te iubesc, frumoasă viaţă,
Că-mi eşti miere şi venin!