DUMNEZEU RIDICĂ OMUL CE-A CĂZUT

Timpul curge ireversibil,
Zilele nu sunt la fel.
Pentru unii orice posibil,
Pentru alţii doar tunel.

Însă, în cer, cartea e scrisă
Şi EL către noi priveşte,
Dacă uşa e deschisă
Şi în suflet poposeşte.

Viaţa,chiar cu crezământ,
Prin sufletele mascate,
Te pune des la pământ
Şi înjunghiat din spate.

Dar Lumina nesfârşită
Se revarsă asupra ta.
Dacă ai în EL credinţă,
De jos te va ridica.

Cu a Lui Mână Divină
Creştetu’-ţi va mângâia.
Te-ntăreşte-n rădăcină
Şi viaţa-ţi vei continua.

Totul stă-n comunicare,
Prin credinţa pân’ la cer.
Căci te pune la încercare,
Te apără de mişel.

EL ,iubirea dintre flori,
Din copaci,frunze şi ape,
Răsăritul de cu zori,
Lângă tine-n veci va „zace”.
Din viitorul
Volum 5 de poezii

N-AM UITAT DE UNDE AM PLECAT

Cu o valiză în mînă,blestemat de soartă,
De copil,în lume am plecat.
Lăsând pe mama,cu lacrimi,în poartă,
Părăsind, cu greu, frumosul meu sat.

Anii au trecut ,copilul dispare.
Adultul deschide acum alte porţi.
Nimic nu-i la fel,are noi tipare,
Dar sufletul e înconjurat de torţi.

Ochii curg cu multă nostalgie,
După satul întins peste  o câmpie.
După dealul unde este o casă
Şi unde m-aşteaptă măicuţa bucuroasă.

Viaţa ştie să-şi urmeze  cursul
Şi zilnic ne spune să uităm trecutul,
Dar rădăcina ,care-i foarte adâncă,
Către casă dorul ţi-l  aruncă.

Să nu uiţi niciodată de unde ai plecat!
De părinţii ce grijă ţi-au purtat.
Trimite-le în dar pe tine,uneori,
Că sufletul lor să zboare pân’ la nori!

Din viitorul
Volum 5 de poezii