VÂNTULE,DĂ-MI…ADIEREA EI!

Soarele aruncă puhoaiele de foc în sufletul meu,
Iar din dragostea noastră cenuşă a rămas.
Dar paşii mă duc mereu pe drumul tău,
Căci doar de inimă  sunt controlat.

Visez să te mai văd o dată.
Gură, flămând, iar să îţi sărut.
Să-mi dai putere, din inima de piatră
Şi apoi pe drumul meu ca să mă duc.

Vântule,te rog,adu-mi  a ei adiere,
În inima în care focul  arde neîncetat.
Numai ea îi poate da dulcea mângâiere,
La fel ca primul sărutat!

Dragostea mea, eternă primăvară ,
Îmbrăţişează iubirea, covârşit.
Cu lacrimi grele, în fiecare seară,
Căci povestea  astăzi s-a sfârşit.
De
Valy Grădinariu