Cât de mult mă străduiesc,
Ca din ochi să nu clipesc.
Nu las lacrima să curgă,
Pe tine să te ajungă.

Dacă arde al meu obraz,
Am ajuns iar la necaz.
Din greşeli am învăţat,
Că viaţa nu m-a iertat!

Şi mâine va fi o zi,
Când durerea voi opri.
Am încredere în mine,
Şi-am să lupt să-mi fie bine.

Nu voi implora iubirea,
Nu voi lega fericirea.
Voi lupta din greu cu viaţa,
Ca să-i simt,din nou, dulceaţa.

Îmi las sufletul în culori,
Ca în dulce sărbători.
În inimă chipul tău,
Mă va încălzi mereu.

Când dorul mă va cuprinde,
Cât mările de întinse.
Voi ruga pe Dumnezeu,
Să îţi ducă dorul meu.

Printr-un înger păzitor,
Prin soare strălucitor.
Tu să-mi simţi din plin iubirea,
Mirajul şi fericirea.

Pe pământul ce trăiesc,
Am învăţat să iubesc.
Pentru tot ce am greşit,
Cu sufletul am plătit!

Pământul e trist şi rece,
Când pe el durerea creşte.
Voi pluti zâmbind şi lin,
Şi la tine am să vin.

Soarele să mă încălzească,
Iubire să-mi dăruiască.
Din lume când voi pleca,
Să nu am ce regreta.

Voi trece prin viaţă drept.
Nu vreau greşeli să repet.
Iar când norii o să vină,
Ştiu că ai să mă ţii de mână!

Tu m-ai învăţat iubirea,
S-o iubesc cu fericirea!
Miracol e dragostea,
Curge din privirea ta!

DE
VALY GRĂDINARIU PLUGAR,29 NOIEMBRIE,2015

Anunțuri