Când eram copil acasă.
Cuvântul mamei era.
Cel mai scump cuvânt din viaţă,
Unde iubirea vorbea.

Cu răbdare şi iubire,
Mă învăţa de viitor.
Să pornesc spre fericire,
Ca o pasăre în zbor.

Curg anii şi urme lasă.
Mama a îmbătrânit.
Un copil pleca de acasă.
Pe drumul ce şi-a dorit.

Din copil ascultător,
Când te-ai dus în lumea ta.
Un rebel devii uşor,
Ce mama nu-şi asculta.

Am uitat a ei povaţă,
Iubirea-n care am crescut.
Sufletul plin de speranţă,
Ca om mare să ajung.

Poate soarta a fost de vină.
Anturajul în care-ai întrat.
N-a fost nimeni să te ţină,
Când în necazuri ai dat!

Te-ai gândit,plângând, la mama.
La povaţa ce ţi-a dat,
Inima-i plânge, sărmana,
C-ai uitat,ce te-a învăţat.

Când loveşti capul cu pragul,
Te gândeşti că-i dureros.
Printre lacrimi, simţi necazul,
Şi-ai văzut pragul de jos!

Printre lacrimi îţi aduci.
Aminte de a ta mamă.
De cuvintele ei dulci,
Şi poveţe ,fără seamă.

Într-un colţ ,negru, de umbre,
Te ascunzi,imagini-cu-oameni-batrani plângând de zor.
Un dor mare te cuprinde,
De sfatul părinţilor!

Priveşti cerul,lăcrimând.
Ştii că ai în viaţă un rost.
Spui o rugăciune în gând,
Iartă mamă,c-am fost prost!

DE
VALY GRĂDINARIU PLUGAR,11 IUNIE,2015

Anunțuri