Printre oameni, o cărare
S-a deschis,păşind,uşor.
Fără lună, fără soare,
Un suflet, plângând de zor.

-De ce viaţă m-ai rănit?
Şi m-ai aruncat în foc?
Fă-mi din crucea, care-o duc.
O floare, de busuioc!

Mă apasă, a mea durere.
Rănile, nu s-au închis.
Bucurie sau plăcere,
Pentru mine, este vis.

Sentimentele, confuze.
M-au dat viaţă, peste cap.
Am vrut , de la tine, multe.
Şi durea, îmi  este leac.

Doar iubirea, poate învinge.
Sufletul, ce-i prea rănit.
Rana, doare, zilnic, zice,
De ce nu sunt fericit?!

Oamenii ce i-am iubit.
Într-o zi au dispărut.
Viaţă, de ce i-ai răpit?
Că pe mine, m-a durut.

Mi se cuibăreşte, teama.
Că singur păşesc, pe drum.
Trece timpul şi-mi dau seama,
Că din mine, iese fum.

Mii de gânduri, scrise-n carte.
Printre lacrimi, le citesc.
Un suflet, ce n-are parte,
De cei care, îi iubesc.

Totul , în viaţă, capăt are.
Cicatricele, se închid.
Vrei nu vrei, crezi în uitare,
Şi-ţi dai seama, că e vis.

Vreau să cred că, din nou, zbor.
Totul în urmă, am lăsat.
Ştiu viaţă că nu-i uşor,
Dar de răni,m-am săturat!

DE
VALY PLUGAR,12 MAI,2015trist2

Anunțuri