Pe un drum ,uitat, de ţară.
Sprijinit,într-un toiag.
În suflet, iarnă,polară.
Plângând, trece un moşneag.

Mintea ,lui, cuprinse gânduri.
Lasă paşii în voia lor.
Multe duce în a lui suflet.
Lacrimi, durere şi dor.

Ajunse la o fântână.
Pe bancă ,se aşeza.
O fetiţă,chip de zână.
Către el,zâmbind, venea.

-Bunicule, de ce plângi?
Cine .azi,te-a supărat?
Încotro, vrei să ajungi?
Călător, prin al meu sat?

-Multe-n viaţă am căutat.
Ce am vrut,încă nu ştiu.
Timpul,repede, a plecat.
Şi am sufletul, pustiu,

Am lăsat lacrimi pe faţă.
Şi când nu s-a meritat.
M-am pierdut, în a mea viaţă,
Şi singurel, am rămas.

Mereu am râs de iubire,
Şi de cei ce o păzesc.
Ei au,astăzi, fericire,
Eu singur, pe drum, păşesc!

Am iubit şi eu odată,
Când cerul era senin.
Dar în suflet acea fată,
Mi-a lăsat, numai venin.

Drumul vieţii nu-i uşor.
Mulţi oameni am cunoscut.
La durere şi la dor,
Numai eu, cu mine, am plâns!

Am sperat ca cineva,
Să plângă şi pentru mine.
Şi-am uitat a mă lupta,
Ca să am în viaţă bine.

Ceea ce îţi spun acum,
Poate n-ai să înţelegi.
îţi spune ,un om bătrân,
Nesfârşitele, poveşti.

Că viaţa e o poveste,
De iubiri şi de trădări.
Unde cartea se opreşte,
Fără mâine, fără ieri.

A băut cana ,cu apă.
Şi ,zâmbind,i-a mulţumit.
Şi-a plecat în lumea largă.
Într-un toiag, sprijinit.

De atunci la aceea fântână.
Povestiri, multe s-au scris.
Fetiţa,azi, o bătrână,
Crede că a fost un vis.

Dar o voce îndepărtată,
Şi lacrima unui chip.toiagul
Aminteşte, câteodată.
De ce viaţa, n-a trăit.

DE
VALY PLUGAR,8 MAI,2015

Anunțuri