Pe cărările întortocheate ale vieţii,de prea multe ori, din diferite motive,sunt oameni care ,deşi se iubesc, nu-şi declară dragostea, niciodată.E bine ? E rău?Fiecare îşi poate găsi răspuns, numai în sufletul său!

Au fost colegi de liceu,dar nu s-au văzut de aproape 10 ani.
Într-o zi , cu gândurile rătăcind departe, mergea pe stradă ,grăbit,către o florărie..mai avea doar o oră până ajungea la schimbul 2 şi era ziua de naştere a şefei lui…Deodată,o femeie se opreşte în faţa lui şi zâmbind, îl priveşte insistent.Zâmbetul ei, prea larg, l-a contrariat ,iar când a privit-o atent,picioarele i s-au înmuiat ,iar inima a început să-i bată ,mai repede.
-Nu mă mai cunoşti, de mă priveşti,aşa?Şi eu, care eram foarte sigură că mă placi,când eram în liceu,nu mai sunt aşa de sigură,acum ,îi spune Ea, mai în glumă mai în serios.
În ochii lui s-au aprins mii de luminiţe,strălucitoare.
-Cum aş putea să uit fata care mi-a umplut gândurile ,ani de zile ,cu chipul ei!Doar ,nu te-am cunoscut….din prima, pentru că te-ai schimbat, foarte mult.
-Adică m-am făcut…mai urâtă,îi spune,făcând-o pe supărata.
-Nu, din frumoasă te-ai făcut…superbă.
A uitat să mai cumpere flori  şi au întrat  intr-o cafenea şi s-au pus la povestit..Toate amintirile ,legate de ea,dragostea pe care nu i-a declarat-o, niciodată,  i-au invadat sufletul,ca un ocean.
Cu cât vorbeau şi se priveau mai mult, cu atât mai mult se îndrăgosteau,unul de altul şi nu exista nimic, pentru ei, doar dragostea lor.
Şi-a cerut scuze la un moment dat….schimbul 2 începuse de mult,că trebuie să-şi sune şefa..după aceea au avut toată ziua la dispoziţie, pe care au petrecut-o,10444383_304740756360718_2189856903951160511_n plimbându-se, din loc în loc.
-Te iubesc şi nu vreau să-ţi mai dau drumul, niciodată, la mână…deşi,mereu, te-am purtat în suflet, îi spune,El, cu ochii strălucind de dragoste.
-Mi-ai plăcut şi tu în liceu, am fost îndrăgostită de tine, dar cum nu mi-ai spus, niciodată, nimic.doar mă priveai, m-am gândit că îmi admiri, doar, frumuseţea fizică şi nu simţi nimic, pentru mine.De ce nu mi-ai spus ce simţi?
-Pentru că ,întotdeauna, erai înconjurată de băieţi,cu fizic mult mai frumos ca mine şi m-am gândit că nu am nici o şansă.
-Erai singurul care avea şanse…la inima mea,de fapt care a cucerit-o.Şi eu te iubesc,  nu te-am uitat, niciodată.Promite-mi ceva.
-Orice, spune.
-Promite-mi că voi fi a ta, pentru totdeauna şi că ,doar, moartea ne va despărţi.
-Îţi promit că îţi voi face viaţa un paradis,căci ştiu ce înseamnă viaţa fără tine… iad!
Dragostea lor curge frumos şi azi, alături de îngeraşul de 4 anişori, o fetiţă, zămislită din dragostea din două inimi, pierdută şi regăsită, prin paşii…destinului!

DE
VALY PLUGAR,16 APRILIE,2015

Anunțuri