Pe cărările pierdute,
Printre munţii calmi şi-nalţi.
Mă cuprind doruri prea multe
După oamenii din sat.

Zăresc sus printre coline,
Satul meu,mic şi frumos.
Oaza mea de fericire,
Când acasă mă întorc.

Aud clopotul cum bate,
La biserica din sat.
Simt mirosul de departe,
Al ierbii pe care calc.

Dulce-ai fost copilărie!
Când în haine de copil.
Florile de pe câmpie,
Şi azi în suflet le ţin!

Azi o lacrimă amară,
O şterge amintirea ta.
Satul meu un bob de rouă,
Cu iubire mă-îmbrăca.

Rănile ce-n suflet port,
Le vindec în satul meu.
Când durerea n-are rost,
Şi mama e Dumnezeu.

Un suflet pribeag se-ntoarce.
La căsuţa părintească.
Lângă o mamă ce nu poate,
Lacrima să-şi stăpânească.

Nu am lacrimi să mai plâng.
Emoţii mă copleşesc.
Sărut chipul mamei blând,
Şi-acolo mă regăsesc.

La fântâna de la poartă,
Sub salcâmul cel înalt.
Te-am strâns în braţe odată,
Pătimaş te-am sărutat.

Doamne ce doruri mă leagă!
De locurile de prin sat.
De valea mare şi largă,
Unde mergeam la scăldat.

Când privesc atent în jur.
Multe lacăte la porţi.
Lacrime din ochi îmi curg.
Puţini sunt, din mulţi ce-au fost!

Zâmbesc trist prin amintiri,
După lumea de-altădată.
Simt frumoasele trăiri.
Şi trist spun, a fost odată!

Mă întorc în sat la mine.
Inima-i arsă de dor.
Mă hrănesc cu-o amintire,
Să pot merge-n viitor!

De acas’ seva mi-o iau.
Rădăcina-mi dă putere.
Niciodată n-am să-i dau,
Inimii din piept, durere!

DE
VALY PLUGAR,16 MARTIE 2015casa_de_piatra2

Anunțuri