Viaţa merge înainte cu tot ce-a fost.
Prin ploi ,furtună şi prin soare.
Toate-n viaţă au un rost,
Dar niciodată, doar aceiaşi culoare.

Dacă-n suflet n-ai uitat,
De dragostea ce inima-ţi ardea.
Dumnezeu spune că-i păcat,
Să preţuieşti tradărea.

Fiecare om e un frumos suflet,
Care se transformă în bun sau în rău.
Fiecare om e un frumos zâmbet,
Pe care nu-l pierde, chiar dacă e greu.

Viaţa merge înainte, când alţii stau pe loc.
Speranţa te aşteatptă la capăt de drum.
Numai cu apa poţi stinge un foc,
Chiar dacă-n urma lui, a rămas doar scrum.

Din ochiul ce sfânt,Dumnezeu trimite,
Picături, din ploaia de iubire.
O picătură la tine ajunge,
Şi Dumnezeu-1024x768 în suflet ai doar fericire.

Speră, crede,că-n durerea ta,
Niciodată singur nu vei fi.
Cineva îţi va da mâna,
Şi omenia, din nou o vei simţi.

Să renaşti din lacrimi şi durere,
Cu credinţă doar în viitor,
Dumnezeu îţi va da putere,
În vise şi speranţe, ce nu mor.

DE
VALY PLUGAR,15 MARTIE,2015

Anunțuri