Creşti copii,se duc în lume,
Tu rămâi acas’ cu dor.
Şi nu-i nimeni lângă tine.
Rămâi fără ajutor.

Creşti copii,dar lumea mare,
I-a chemat din casa ta,
Sufletul ce mult te doare,
Şi îţi curge lacrima.

Creşti copii cu dragoste,
Şi ei zborul şi-au luat.
Tu rămâi cu lacrime,
Şi-i aştepţi seara în prag.

Priveşti pe uliţă trist,
Crezi că auzi glasul lor.
Îţi dai seama că e vis,
Şi le porţi în suflet dor.

De eşti masaracie-batranmă sau eşti tată,
Te gândeşti la ei cu drag.
Să-i mai poţi vedea o dată,
Să vorbească întregul sat.

Iar adierea de vânt,
Glasul mării furioase,
Îţi spune că pe pământ,
Copiii sunt stâlpul casei

Când dai de capăt de drum,
Gârbovit de ani şi dor.
În pierdeaua grea de fum,
Zâmbeşte doar chipul lor.

Inima-ţi bate mai tare,
Sufletul s-a liniştit.
Şi nimic nu te mai doare,
Când acasă au venit.

Mai pui masa ca altădată,
Sub acel frumos salcâm.
O mai faci o dată lată,
Şi-ai uitat că eşti bătrân!

Dragostea cu care-ai crescut,
Mlădiţe din trupul tău.
Astăzi ei te-au răsplătit,
Că sunt cu tine la greu!

DE
VALY PLUGAR,2 FEBRUARIE 2015

Anunțuri