Fericirea şi durerea sunt infinite.În majoritatea cazurilor vin pe neaşteptate, iar dacă una face ca să-ţi crească aripi, cealaltă, îţi dă râuri de lacrimi.Cu atât mai mult cu cât nu se prevedea nimic, viaţa findu-ţi fericită!Plin de durere te întrebi de ce pentru unii fericirea este ..cât apele ,întinse, ale oceanelor,iar pentru alţii, nici măcar picături.Îţi răspunde vântul când smulge copacii din rădăcină,îţi răspund puhoaiele de ape,care mătură totul în calea lor, îţi răspunde focul,arzând, al verii…când aprinde mii de hectare, de păduri!
Dar peste toate aceste nenorociri..se lasă seninul, apa stingând focul,adierea vântului, mângâindu-ţi …sufletul, plin de cicatrici!
Ceea ce contează cu adevărat este viaţa, firul acesta atât de subţire ,care ştii că se poate rupe în fiecare clipă!Toate au rezolvare, doar moartea, nu.Să preţuim viaţa, să respectăm viaţa, să ne-o facem bună şi frumoasă, chiar printre lacrimi şi dureri, printre greutăţile, inerente, ale acestor timpuri!Să privim cu speranţă, în suflet, într-un viitor mai bun, mai frumos, în care să conteze cu adevărat doar ..OMUL!

De-ai primit o palmă de la viaţă,
Ce urme, pe faţă ţi-a lăsat,
Cu chip de floare, care nu îngheaţă,
Şterge-o, s-o ţii prea mult, ştii că e păcat!

Valy Plugarpest-aur

Anunțuri