De atâtea ori suntem trişti şi supăraţi, pierduţi în gânduri, fără chef de nimic şi dintr-o dată apare cineva la noi, nechemaţi,iar faţa ni se luminează!
Sunt acei oameni minunaţi ,pe care-i numim simplu…prieteni, ale căror vorbe ne aduc zâmbetul pe faţă, umărul pe care plângem,mai tare ca piatra, iar soarele din inima lor,luminează viaţa noastră!
Ce frumos e să ai încredere în cineva ,iar acel cineva…în tine!
Am întrebat-o într-o zi pe mama:
-Mamă,aşa de rău îţi pare după prietena ta,dusă la cer,de o pomeneşti zilnic şi mai ales de plângi atâta după ea?Ţin minte că atunci când eram copil,eraţi de multe ori supărate, una pe alta.
Mă priveşte zâmbind, spunându-mi :
-da dragul meu,ne-am certat de multe ori ,dar din lucruri banale dar niciodată nu ne-am urât sau trădat,sau să ne întoarcem spatele la greu.În 1-2 zile eram împăcate şi dacă una, în perioada de supărare, avea probleme,cealalprietenii-sunt-florile-din-gradina-vietii_65ed69e24565b2-croptă uita imediat şi fără să stea o clipă pe gânduri, îi sărea în ajutor!
E minunat când o prietenie durează..o viaţă!Dar ca o ironie a vieţii…cauţi disperat prieteni buni şi apar alţii, nechemaţi,trimişi de destin!
Vă urez o zi în care persoanele demne, minunate, pe care le puteţi numi cu încredere ..PRIETENE…să rămână lângă sufletul vostru viaţa întreagă şi să nu uitaţi niciodată că cel care trădează o dată, o face şi a două oară şi….apoi devine, obişnuinţă şi nu poate fi prietenul nimănui!Vă urez din suflet ca parte de trădări, să nu aveţi, niciodată!
Zâmbeşte, omule….pe zâmbet nu s-a pus, încă,impozit!
Cu respect şi consideraţie,Valy Plugar

Anunțuri