Mi-ai şters lacrima  pe faţă.
Ce curgea, necontenit.
Mi-ai adus zâmbet în viaţă,
Să mă facă, fericit.

Ai luptat cu disperarea,
Ce în suflet îmi zăcea.
Mi-ai alungat supărarea,
M-ai păzit, cu viaţa ta.

De m-ai văzut la pământ,
În braţe m-ai ridicat.
Te-ai rugat la Domnul Sfânt,
Să-mi alunge din necaz.

De-a venit câte-o furtună,
Cu furie mă lovea.
Tu te-ai pus măicuţă bună,
Cu trupul în calea sa.

Greutatea vieţii mele,
Pe tine, te întărea.
Îmi dădeai mie putere,
Să păşesc pe calea mea.

Anii au trecut prea iute,
Chipul parc’a întinerit.
De dureri şi doruri multe,
Tu măicuţă m-ai ferit.

Lacrima pe faţa ta,
Ai stăpânit-o cu greu.
Şi -ai făcut ca viaţa mea.
Să mă ferească de rău.

Nu te-ai plâns măcar odată,
În iubire ne-ai crescut.
Dar acum măicuţă dragă,
Crăciunul ţi-am dăruit.

Prin naşterea Domnului,
Lacrima,ascunsă, o şterg.
Iar pe calea dorului,
Măicuţă, tu mă aştepţi.

Să îţi bat seara în poartă,
Din suflet să te colind.
Să-ţi aduc lumină-n casă,
Cum făceam când eram mic.

Lasă poarta descuiată,
C-am să vin,e măicuţa mea.
În mână cu o muşcată,
Ca să-ţi cânt colinda ta.

Sub un pui de brad ,fălos,
Vei găsi măicuţa mea,
Darul meu cel mai frumos,
Care este viaţa ta

Copiii ce i-ai crescut,
Mamă-n seara asta-ţi cântă,
O colindă, de demult,
Te sărută, ca pe-o sfântă!

DE
VALY PLUGAR 18 DECEMBRIE 2014

Anunțuri