Destinule,crud,ce ne răpeşti,
Cu ghiare,ascuţite, oamenii dragi.
De ce cu atâta ură ,ne răneşti.
Şi numai cu necazuri ne îmbraci?

Tu uiţi că trăim numai o viaţă.
Şi aceea plină de dureri.
Un fir subţire,ca de aţă,
Si într-o clipă,dispare ca ieri.

E scris undeva să ne sufoci
Cu atâta suferinţă şi durere?
Te rog, lasă-ne şi pleci,
Şi dacă rămâi, dă-ne doar putere.

De ce la unii, le dai noroc cu carul
Şi pe alţii, cu ură îi loveşti?
De ce puternic tu faci banul
În loc de sentimente omeneşti?

Cu colţii tăi de lup, rânjind,
Ne răpeşti,ce avem mai drag pe lume.
Şi ne închizi,între pereţi,plângând.9bb3fb975f9a4484045a3fc363586963
O viaţă, fără zile bune.

Cum milă nu ai şi crud ne răneşti,
Să ajungem disperaţi, flămânzi şi goi?
De ce îţi este greu să ne iubeşti
Luându-ne din griji şi din nevoi?

Tu eşti crud,soarta-i rea cu noi,
Dar Dumnezeu, cu mila infinită.
Ne trimite,îngeri, dintr-un colţ de rai,
Să ne facă viaţă,iarăşi,însorită!

DE
VALY PLUGAR 14 DECEMBRIE 2014

Anunțuri