Locu-n care primii paşi i-am făcut,
Şi-am cunoscut lumea, în a ei splendoare!
Locu-n care primele cuvinte le-am rostit,
E casa părintească, ce moarte nu are!

Un ţinut nostalgic, leagăn al copilăriei,
Ce dor mi-e de tine şi floarea din fereastră.
Port în suflet, amintire vie,
Iar inima îmi cântă, frumoasa serenadă,

Ce i-o cântam ei,sub razele de lună,
Când lumina la fereastră,sfios, parcă, ardea.
O casă, o floare, o viaţă, atât de plină,
În care glasul mamei,frumos mai răsuna!

În curte, sub lună strălucea,
Apa din fântână, răcoare-n nopţile toride!
Un greier, frumos, în noapte se auzea,
Şi-n casa mamei, noi ţeseam doar vise!

Mi-e dor de salcâmul de la poartă,
Ce ne-mbrăca cu floarea de salcâm!
În jurul lui dansam, fericiţi, odată,
El înflorea, văzând cât ne iubim!

Atîtea amintiri în suflet îmi revin!
Cu inima văd a mea copilărie.
Întins, pe un braţ moale de fân,
O vorbă de iubire,îţi spuneam, iar, ţie!

Văd aievea ochii blânzi ai mamei,
Ce cu dragoste, mă privea, zâmbind.
Coşul, plin de bunătăţi, din paie,
Adus de bunica,în baston venind!

Dă Doamne timpul înapoi!
Să fiu copil, în casa părintească!
Să gust,râzând,iar vinul din butoi,
Şi tata-ncruntat,blând să mă dojenească!

Unde eşti copilărie fericită!
Ce-n casa părintească te-am trăit!
Şi tu frumoasa mea ispită,
Care, cât cerul, aşa mult ne-am iubit!

Azi casa e goală,doar mama a rămas.
Aşteptând în port de ţară..
Un fiu rătăcitor,cu dragoste în prag,
Iar ea, s-ar naşte a doua oară!

Am ochii plini de lacrimi,sufletul mi-e gol!
Când mă gândesc că-n urmă a rămas.
Casa părintească şi o mamă cu dor,
Cu lacrimi în ochi, după al ei băiat!

S-au dus vecinii, lacăte-s la porţi!
Cei ce m-au iubit, la cer au ajuns!
Doamne, învârte roata, că numai tu poţi,
Să opreşti lacrima mamei,din lungul ei plâns!

DE
VALY PLUGAR 5 NOIEMBRIE 2014646x404

Anunțuri