Doi prieteni, foarte buni, se îndrăgostesc de aceiaşi fată.Unul o iubea la nebunie, celălalt..mai calculat.Se pare că ea a ales:l-a ales pe cel cu firea mai calculată, mai rece.
Au rămas prieteni, toţi 3, iar cel care o iubea la nebunie, îşi purta dragostea în tăcere, ştiind că nu-i poate porunci inimii.
Din fericire, pentru el, ea avea mai multe în comun cu el, nu cu cel pe care-l iubea:gândeau la fel, le plăceau aceleaşi lucruri,iubeau aceleaşi filme şi cărţi, totul ,între ei, aveau numitor comun.
Timpul tace şi trece, iar relaţiile dintre cel pe care-l iubea şi ea, pe negândite, s-au răcit enorm de mult, deşi ea suferea.Visa să devină mireasa lui..când într-o zi îi spune:
-Vreau să ne despărţim, nu avem nimic în comun, singurul care te poate face fericită este prietenul meu, care ştiu că te iubeşte în tăcere, dar din prietenie pentru mine,tace, dar cu care ai ca numitor comun…viaţa întreagă!Inima, dintr-o dată, i-a plâns.
-Să ne despărţim după tot ce am trăit împreună,poţi spune aşa de uşor?E prietenul nostru cel mai bun,dar nu-l iubesc decât ca pe un prieten, îi spune, aproape, plângând, fata.
-Îmi pare rău, dar cred că nu mai simt nimic pentru tine..eu sunt o fire calculată şi sincer tu nu-mi poţi oferi ceea ce vreau de la viaţă.
S-au despărţit, iar fata suferea foarte mult după el,toate amintirile îi reveneau.zilnic, în minte ,provocându-i râuri de lacrimi.Cel care a rămas lângă ea..a fost cel care o iubea, de când a cunoscut-o.I  se rupea sufletul de durerea ei şi de multe ori a mers la prietenul lui, bun ,rugându-l să se împace cu ea,dar el deja se cuplase cu una mai mare cu vreo 10 ani ca el, directoarea unei firme de produse electronice;i s-a deschis un drum fără dragoste, dar materialist fiind, nu avea nici o treabă!
După vreo doi ani de când s-au despărţit, cel care o iubea , ,care-şi mai îneca amarul, din când în când, în băutură,este bătut într-un bar şi internat în spital.Fata , aflând,merge speriată la spital şi văzându-l, plin de vânătăi şi cu faţă tumefiată şi-a dat seama că şi ea are o parte de vină, dar nu-i spune nimic,doar îl încurajează să se facă bine, ca să se întoarcă la casa lui.
Atitudinea ei s-a schimbat şi a început să-şi aducă aminte toate lucrurile, comune, pe care le-a făcut cu el,prietenul ei bun şi să facă comparaţie cu dragostea care a pierdut-o;spre surprinderea ei şi-a dat seama că amintirile cu el, îi provoacă zâmbet iar durerea, din trecut, se estompase.
După ce s-a făcut bine, fata îl invită la o plimbare…într-un parc;fiind toamna, o frunză, rebelă,dintr-un tei..parcă nu voia să cadă la pământ, deşi adierea vântului, o trimitea, rotindu-se uşor, către pământ.
-Vezi această frunză, care nu vrea să ajungă la pământ, deşi vântul o mână?Aşa am fost şi eu, cineva m-a pus la pământ,dar TU,lângă mine, m-ai prins de mână, întotdeauna, ca să nu cad;am trăit ani buni ca un mort, inima bătându-mi să supraveţuiesc, am avut iubirea lângă mine, dar mereu am căutat..departe, dar azi..toate acestea au rămas  în trecut, şi visez un nou vis ,din care nu vreau să mă trezesc, niciodată,îi spune,ea, privindu-l cu dragoste!
Băiatului ,i s-au înmuiat picioa0_7027c_5b1afbe6_Lrele iar inima-i dansa pe cea mai frumoasă melodie din lume:dragostea!
Strângând-o, cu dragoste, în braţe, îi spune privind-o,adânc, în ochi:
-Viaţa mea frumoasă, eşti ..TU,un foc, care mă stinge cu roua!Aş fi în stare să cuceresc lumea întreagă, atât timp cât mâna ta o ţine pe a mea!
DE
VALY PLUGAR 28 OCTOMBRIE 2014

Anunțuri