Un bunic este întrebat ,într-o zi, de nepotul, său:
-De ce bate vântul?
-Să-ţi ducă.ţie, dorinţa în lumea întreagă, de a avea prieteni, răspunde bunicul.
-De ce plouă zile întregi,la rând?, întrebă copilul.
-Pentru că sunt oameni care plâng ,continuu, iar lacrimile lor, fac ploaia.
-Dar mami şi tati nu plâng niciodată, iar la noi în casă…mereu e soare;dar degeaba este numai la noi,dacă nu este şi..afară;vreau să am prieteni mulţi, ale căror părinţi..să râdă şi ei!
-Daca părinţii tăi nu plâng, înseamnă că se iubesc foarte mult, şi luptă pentru fericirea lor;dar sunt mulţi oameni nefericiţi, din fel şi fel de motive, dar mai dureros,se complac în durere, uitând că dacă ei , însuşi,nu luptă pentru binele lor, altcineva nu o va face, pentru ei, spune, bunicul.
-Şi ce ar trebui să facă, aceşti oameni?întreabă copilul.
-Să nu uite niciodată că speranţa, bunătatea, dar mai ales, credinţa în Dumnezeu, sunt lucruri esenţiale, ca să poată trece peste dureri şi necazuri, iar dacă întinzi mâna unui om la necaz, mai devreme sau mai târziu,cineva ţi-o va întinde şi ţie!

Pleacă, alergând copilul,se întoarce în timp scurt, cu alţi copii şi prinzându-l pe bunic de mână, toţi, spune:
-Nu-i mai uşor ,pentru oameni,ca la necaz, să fie uniţi?
-Da, pentru că durerea împărţită, e mai uşor de dus,aşa cum şi bucuria, neimpărţită,nu este pe deplin..bucurie!
De
Valy Plugar 19 octombrie 2014646x404

Anunțuri