Noaptea satul l-a cuprins.
Într-o linişte deplină.
Iar luminile s-au stins,
Visele -ncepeau să vină!

Într-o casă mai retrasă,
O lumină-n geam ardea.
Iar pe scaun,la o masă,
O bătrânică scria.

Dragul meu, feciorul mamei,
Port,în mine, atâta dor!
Vino acasă, că trec anii,
Să te văd, până ce mor!

Cu dragoste te-am crescut.
Grijă,mare,ţi-am purtat.
Sărăcia m-a durut,
Când în lume ai plecat!

Şi scriind, tresare,o clipă,
De-afară, zgomot venea.
Prin geam, vedea o ciripă,
Cum de pe casă cadea.

Se-aşeza,plângând,la masă,
Plânsul,greu,şi-l stăpânea.
I se părea că în casă,
Fiul ,drag, îi tot zâmbea.

Şi în noaptea-ntunecată,
Ce-a cuprins întregul sat.
Se aude, dintr-o dată,
Câinele,cum a lătrat.

A ieşit în miez de noapte,
Aşteptându-l să apară,
Să-l vadă, prin plâns de şoapte,
Ca nimic să nu o doară.

Câinele s-a liniştit,
Şi s-a întins în cuşca lui,
O pisică a gonit,
Ce umbla-noapte,hai hui.

S-a întors,tristă,în casă.
Ochii, rău, îi lăcrimau!
Bucate, erau pe masă,
Scaunele, goale stau!

Şi în noaptea întunecată,
Somnul,peste ea ,a dat.
Dar lacrima de pe faţă,
Multe urme i-a lăsat!
DE
VALY PLUGAR 31 IULIE 2014hz_88810400

Anunțuri