mesaje_de_dragoste_love

El stătea la sora lui, căsătorită, ea stătea la fratele ei, căsătorit.,nu s-au văzut niciodată, dar destinul le-e întersectat paşii.
-Dacă nu ai rezolvat problema concediului, ca să vii cu noi,vreo două săptămâni îţi faci mâncare singur, sau dacă vrei o chemăm pe mama de la ţară;mai  ai opţiunea, hrană rece, până venim noi, îi spune , sora lui.
-Nu vreau să o chem pe mama, oricum e sezonul de vară şi piaţa e plină cu de toate, zice fratele ei.
Ei au plecat în concediu, iar el a luat ..drumul pieţii, deşi avea 33 de ani, nu a cumpărat în viaţa lui ,nimic ,de la piaţă.Se plimba printre tarabe, gură cască, când aude glasuri ridicate, mai ales a unei femei.Ascultă atent, se apropie, încet şi aude:
-Domnule, uitaţi-vă câtă lume stă şi aşteaptă pentru că dvs cumpăraţi una,vreţi, apoi, alta,asta nu vă mai place..şi tot aşa..aveţi aproape jumătate de oră de când vă umplu dar şi vă golesc plasele, hotărâţi-vă, odată.Lumea a început să-l huiduie, mai ales că era şi băut..şi a plecat.
El, s-a apropiat încet, plictisit şi a văzut-o pe cea ,care se certa cu clientul, fiind o vânzătoare de la tarabă.Era o fată de 28 ani, frumuşică foc, îmbrăcată în fustă mini cu o siluetă de invidiat,A studiat-o, din cap până-n picioare, pe sub sprâncene şi a simţit că inima-i ia foc!
-Doamne,te rog , să nu fie măritată, îmi place enorm, cred că m-am îndrăgostit de ea, îşi spunea în gând.
A stat la rând, a cumpărat roşii şi castraveţi şi o privea aşa de pierdut că ,atunci când a dat să plece,  a uitat să-i plătească.Ea , i-a atras, politicos  atenţia, el şi -a cerut scuze şi a plecat.A doua zi, din nou la piaţă, dar a trecut pe lângă taraba ei, a privit-o, zâmbind şi a plecat mai departe. Povestea s-a repetat vreo 2 săptămâni de zile, fără să cumpere, trecea zilnic să o vadă-mai târziu, am aflat ,de la el, că de fapt,o urmărea să vadă dacă are soţ sau iubit- şi cu cât o vedea mai des, cu atât se îndrăgostea mai tare.
Vânzătoarea a observat că o priveşte zilnic şi se amuza, crezând că-i prea timid, ca să vorbească cu ea.Faptul că o sorbea din ochi zilnic, a fost observat şi de vecinele de tarabă.Într-o zi ,una îi zice:
-Fii pe fază, vine amorezul tău, ăsta sigur e îndrăgostit de tine, dacă nu-ţi vorbeşte nici azi, vorbeşte-i ,tu.
A dat să treacă mai departe, după ce a privit-o, dar ea îi zice:
-De ce îmi dai târcoale de vreo 2 săptămâni, fără să spui nimic?
-Nu te supăra că-ţi spun dar imi place enorm de mult de tine, din prima zi,  din ziua când te certai cu beţivul acela.
-Cum, te-ai îndrăgostit, aşa la prima vedere,crezi în dragostea la prima vedere?, zice, ea, râzând.
-Da, răspunde el, dacă nu eşti căsătorită, sigur vei fi soţia mea, sorbind-o din ochi.
-N-am cum să fiu soţia ta,pentru că sunt soţia altuia, spuse ea, zâmbind misterios..îmi pare rău pentru tine.
A înghiţit în sec, tot ce-a visat, s-a prăbuşit ,ca un castel de nisip şi a plecat fără să mai salute, măcar.
-De ce i-ai spus că eşti căsătorită,te place, cred că l-ai pierdut, îi spune o colegă.
-Am vrut să văd cum reacţionează, dar sigur mă va căuta, răspunde ea.
Nu a mai căutat-o niciodată, suferea foarte mult, fiindu-i dor de ea.
I-a povestit surorii lui, când s-a întors, dar fiind îndrăgostit de o femeie „căsătorită”, cum i-a spus el, sora i-a spus să o uite, pentru că suferă degeaba.
Au trecut câteva luni bune, vânzătoare-i părea rău, că l-a minţit, vorbind cu celelalte, spunea;
-Poate am ratat fericirea vieţii mele ,dintr-o glumă, proastă, şi în suflet regreta, sincer,neştiind , încă, ce sentimente are.
Într-o zi sora lui îi zice:
-Vino mâine, pe la mine pe la servici, vreau să-ţi fac cunoştinţă, cu o colegă,poate îţi va plăcea şi o uiţi pe cea măritată.
Mai de voie, mai de nevoie, s-a dus..şi când a văzut-o..a rămas blocat, colega surorii lui …era vânzătoare, care de fapt, avea două joburi,având de plătit rata la bancă, mare, pentru locuinţă.
Când s-au văzut…s-au privit muţi de uimire iar sora lui a înţeles, pe loc, că colega ei este cea care i-a furat inima, şi fără să-l lase să spună ceva,începe să râdă, zicând:
-Stai liniştit nu-i măritată, doar lucrăm împreună de ani de zile şi ne înţelegem bine.
Zâmbetul şi fericirea au reapărut pe chipul şi  în inima lui, apoi o întreabă :
-Dar de ce m-ai minţit că eşti căsătorită?
-Am vrut să văd ce faci, dar îmi pare rău că te-am minţit…acum când te văd, îmi dau seama că şi eu te plac şi că mi-a fost dor de tine!Mă poţi ierta?
-Ce să-ţi iert, sunt aşa de fericit că te văd..încât iubesc lumea întreagă!Te iubesc foarte mult şi din ziua în care  te-am văzut, am simţit că-mi eşti predestinată..planurile au fost doar amânate.
-Şi eu te iubesc, poate nu, încă, in felul în care mă placi tu, dar sunt fericită că te-am întâlnit, din nou.
-Pentru că m-ai păcălit că eşti măritată, ai o singură opţiune ,de a-ţi repara greşeala.
-Care?
-Să te măriţi cu mine!
-Acum?spuse ,ea , râzând..
-Azi , mâine, când vrei, numai spune, da.
-Dar , încă, nu sunt sigură că te iubesc la fel,spuse ea, zâmbind.
-Nu contează, te iubesc eu, pentru amândoi, apoi o prinde în braţe şi o sărută cu dragoste.
Sărutul lui, a pornit roiul de fluturi din stomacul ei, care zburau ameţitor de lin,iar atunci nu a mai avut nici un dubiu, că-l iubeşte cu adevărat!
S-au căsătorit peste câteva luni, iar nu cu mult timp în urmă au avut….majoratul fiicei lor!
DE
VALY PLUGAR 18 IULIE 2014
PS.ÎNSPIRAT DIN CAZ REAL!

Anunțuri