ÎMI PARE RĂU, DAR M-AM ÎNDRĂGOSTIT DE TINE!

Într-o zi, pe drumul necunoscut al vieţii, doi oameni se întâlnesc, doi bărbaţi tineri, venind din locuri diferite şi leagă o prietenie frumoasă.
După multe aventuri, unul din cei doi se căsătoreşte iar cel care i-a făcut cunoştinţă cu soţia lui, a fost chiar prietenul lui, ea fiindu-i colegă de muncă! Cum viaţa-şi urmează cursul, pe lume au venit şi doi copii.
Păreau o familie frumoasă, dar prietenul lui, fiind colegi de muncă, o vedea de multe ori tristă, dusă pe gânduri, dar mai ales..purtând ochelari de soare, în birou!.La o discuţie cu prietenul lui, soţul ei, la o bere, acesta l-a lămurit că totul este în regulă.Dar, cu cât timpul ,mai mult, trecea, ea era mai tristă, mai abătută.Doar el o mai făcea să râdă, să-i smulgă un zâmbet, un surâs.
Într-o zi, fiind doar ei doi, în biroul în care lucrau, ea nu se mai poate abţine şi izbuneşte în plâns, plângând ca un copil, parcă, în lacrimile ei, adunându-se toată durerea din lume.El a rămas foarte surprins şi o întreabă de ce plânge, la care ea răspunde:
-M-am săturat de bătăi, de umilinţă, de măşti, făcute de soţul meu, care-i prietenul tău cel mai bun, cu care mi-ai făcut cunoştinţă, asigurându-mă că este un om bun.A fost, dar acum s-a schimbat, bea zilnic, întrând într-un anturaj de beţivi, iar la băutură, devine violent.
-Ai vorbit cu el, ce zice?
-Nu am cu cine, mă repede într-una, răspunde ea.
-Atunci am să-i vorbesc eu, răspunde el.
S-au întâlnit, ca între prieteni la o bere şi au vorbit mult, dar l-a asigurat că nu-i grav nimic doar că mai are scăpări, când se îmbată şi ea, doar, exagerează.
Vânătăile, de pe faţa ei, deveneau din ce în ce mai vizibile iar lacrimile, curgeau zilnic.Prietenul soţului ei, o consola de foarte multe ori, îi ştergea lacrimile şi o făcea să mai zâmbească, până când, într-o zi, şi-au dat seama că s-au îndrăgostit unul de celălalt, fără să ştie când şi cum.Într-o zi, ea întreabă:
-Mi se pare mie sau, azi, mă priveşti..un pic ciudat.
-Nu, ţi se pare, te privesc normal, doar eşti soţia prietenului meu!
-Nu-i normal, poate te-ai îndrăgostit de o femeie căsătorită, spune ea, zâmbind.
-Iar tu, de un burlac, zice el..timid.
S-au tachinat, aşa, de mai multe ori, iar într-o zi, când vine, iar, cu vânătăi la ochi, el o consolează cu vorbe frumoase, dar ea se aruncă-n braţele lui, spunându-i:
-Eşti singurul care mă face să mă simt femeie, e o prostie ce spun, dar m-am îndrăgostit de tine, fără să ştiu când şi cum.
-Nu sunt surprins, dar eu, m-am îndrăgostit de mult timp, de tine, iar când mi-am dat seama, am rămas uimit.Te iubesc, sunt foarte fericit că te văd zilnic, dar gândul că m-am îndrăgostit de nevasta prietenului meu, mă omoară!
-La fel şi eu, cu toate că prietenul tău e la ani lumină, de cel cu care m-am măritat, răspunde ea.Şi acum ce facem?
-Nu facem nimic, lăsăm iubirea noastră în taină, să fie îngropată pentru totdeauna, ca să nu rănim pe nimeni, spune el.
Ea a fost de acord, dar cu cât trecea timpul mai mult, cu atât ei se iubeau mai tare, o dragoste curată, fără păcat, iar viaţa, lângă soţul ei, era din ce în ce mai grea, din cauza băuturii şi a violenţei, lui, iar relaţia dintre cei doi prieteni se răcea tot mai tare, pentru că el era, mereu, beat iar gaşca, din care făcea parte, îi erau cei mai buni prieteni, de pahar.
Odată, ea, a lipsit o săptămână întreagă de la muncă.El s-a speriat şi l-a sunat pe prietenul lui, soţul ei, care i-a spus că este înternată în spital.Speriat, merge la spital si o găseşte cu faţa şi buzele tumefiate, după lovituri.Când a văzut-o, o parte din sufletul lui murea ,încet, încet,, era doar femeia pe care o iubea, dar era al altuia, care o făcea nefericită! Au ieşit pe coridor şi ea îi spune:
-Te iubesc din suflet, iar faptul că eşti cu mine, aici, în asemenea momente, face ca să nu mai simt loviturile primite de la prietenul tău.Îţi mulţumesc pentru dragostea ta, regret doar că nu am avut ochi pentru tine, atunci când ne-am cunoscut prima dată.Azi, aş fi fost o femeie fericită.
-Destinul a hotărât altceva pentru noi, dar sunt fericit, printre lacrimi, că sunt iubit de o femeie ca tine.Dar mă omoară remuşcările, mă omoară faptul că nu sunt cu tine, doar gândul că inima ta bate pentru mine, îmi alină suferinţa.Dragostea noastră este frumoasă, curată dar nu va fi împlinită niciodată! Dar şi aşa, când am văzut că nu eşti la lucru, cerul s-a prăbuşit peste mine; în tot zbuciumul în care trăiesc, nici să nu te văd, mi se pare ceva peste puterile mele, spune el.
Timpul a trecut, ea a ieşit din spital dar viaţa ei nu s-a schimbat cu nimic..singura fericire, era doar EL şi copilaşii ei! Se iubeau, curat, doar îmbrăţisări şi sărutări, fără să meargă mai departe.La un moment dat nici remuşcările nu-i mai chinuiau.
A trecut cam un an de zile de când şi-au declarat iubirea, iar într-o noapte, pe la ora 3, se trezeşte că-i sună cineva la uşă; buimac de somn, deschide şi o vede pe ea, plină de vânătăi, plângând în hohote.
-N-am avut la cine să mă duc şi am venit la tine; abia am scăpat din mâinele lui..a venit beat, a dat muzica la maxim, l-am atenţionat că trezeşte copiii şi tot blocul, din somn, iar el, m-a lovit.Noroc că copiii nu s-au trezit şi nu au văzut, oricum de ei nu se leagă niciodată.Rămân la tine şi când se face ziua, merg acasă.
A lăsat-o să doarmă câteva ore, apoi a trezit-o şi a dus-o acasă.Ea a întrat în casă şi l-a văzut pe soţul ei, dormind cu capul pe masă.
Către seară, când el era treaz, după beţie, au avut o discuţie foarte serioasă, în care  ,ea, îi spune  că a sosit timpul ca fiecare să meargă pe drumul lui.El s-a jurat că se va schimba, l-a rugat să-l ierte şi să-i mai dea o şansă.
Soţia, lui, l-a iertat, iar a doua zi, la muncă îi zice celui pe care-l iubea:
-I-am mai dat o şansă soţului meu pentru că m-am căsătorit din dragoste şi e tatăl copiilor mei; vreau să ne despărţim, poate am şi eu partea mea de vină în relaţia, care nu merge, vreau să o iau, cu el, de la început!
Cerul s-a prăbuşit peste  iubitul ei, dar ştia că va veni şi o asemenea zi.
-Nu pot concepe viaţa fără tine, pentru că te iubesc cum n-am iubit pe nimeni, niciodată, dar, în faţa lui Dumnezeu, eşti al altuia.Sper doar să-ţi aminteşti, uneori, de mine şi de dragostea noastră curată! S-au îmbrăţişat cu lacrimi, acceptând soarta tristă, iar într-o zi..locul lui din birou, a rămas gol.Ea a aflat, de la altă colegă, că şi-a băgat demisia şi că a plecat.
Au trecut vreo doi ani de la ziua în care s-au despărţit şi nu s-au mai văzut niciodată.Tristeţea puse stăpânire pe ea, şi doar sufletul ei ştia ce este în el!
Într-o zi, află de la o colegă  că el se căsătoreşte.Lacrimi amare i-au curs pe faţă, dar s-a bucurat pentru el, pentru fericirea lui.Nefiind invitată,  firesc, nu a mers la nunta lui!
Cam la doua luni după nuntă, destinul le întersectează paşii..El era cu o femeie, ea cu copiii ei…paşii intersectându-se într-un mall.Când s-au văzut, au înmărmurit amândoi.O luminiţă, ciudată, s-au aprins în ochii lor, când s-au privit, iar ea zice:
-Felicitări pentru căsătorie şi casă de piatră!
-Mulţumesc, dar tu, acum, cum te înţelegi cu soţul tău? Sper că a învăţat din greşeli şi sunteţi fericiţi.
-Care soţ?! sunt doar o femeie singură, de un an de zile, de când am divorţat.Am renunţat la iubirea mea pentru el, dar n-a mers bine decât o lună de zile, după care a revenit la vechiurile obiceiuri, băutură şi scandal, iar, într-o zi, n-am mai rezistat şi am plecat.Nu mi-a făcut divorţul un calvar, a fost de acord ,spunând că nu va renunţa niciodată la băutură, pentru nimeni.Nu-mi faci cunoştinţă cu soţia ta?
El a rămas aşa de surprins, simţea o durere dar şi o  fericire aşa de mare, încât se clătina pe picioare iar femeia  cu care era, doar zâmbea.
-Care soţie? Aceasta e sora mea şi a fost nunta ei, nu a mea, îmi pare rău că ai înţeles greşit.
A venit rândul ei să se clatine pe picioare, de fericire, iar pe faţa ei lumina cea mai mare stea din univers, dragostea.Sora lui a luat copiii la o plimbare prin mall, iar el îi spune, privind-o, cu nemăsurată dragoste:
-Te-am iubit ani de zile, te-am iubit şi atunci când ne-am despărţit, dar de azi, nimic nu ne mai desparte! Am trecut prin iad, ca să pot vedea raiul.Dragostea noastră, mereu, a fost curată, iar conştiinţa noastră este împăcată, pentru că n-am călcat niciodată pe cadavre, ca să ne fie nouă bine! Poate aşa a fost scris în cartea destinului, ca paşii noştri să se regăsească într-un mall..
-Te iubesc, te-am iubit încă din ziua în care mi-ai şters, pentru prima dată, lacrimile, care-mi ardeau sufletul.Azi, îmi las sufletul să-mi danseze pe melodia iubirii.Am aşteptat, am sperat, am murit şi am înviat, dar, azi, toate au rămas în urmă! Când a vrut să mai zică ceva, el i-a astupat gura cu un sărut, plin de dragoste, de dorinţă, de pasiune…iar piciorele ei s-au înmuiat ca gleznele, fine, ale unei gazele, care se sperie, când simte arma…vânătorului şi s-a pierdut în braţele lui, braţe care o strângeau cu dragoste şi dor, şi care nu i-au mai dat drumul niciodată!

de
VALY PLUGAR 6 IULIE 2014
PS.iNSPIRAT DIN CAZ REAL!

Anunțuri