BĂTRÂNII NOŞTRI

BĂTRÂNII NOŞTRI

Trişti privesc-n depărtare,
Din ochi lacrimile   curg.
Aşteaptă măcar o floare,
Care la ei nu ajung.

Nu se plâng ci doar oftează,
Ce viaţă tristă au prins.
Drumul lor se tot scurtează,
Şi ajunge la apus.

Uneori zâmbesc cu ochii,
Depănând o amintire.
Iar în suflet ajung stropii,
Ce-s uscaţi, fără iubire.

Unii sunt mai norocoşi,
C-au rămas o EA şi EL,
Şi au anii mai frumoşi,
Nu plâng ca alţii la fel.

Alţii singuri au rămas,
Ce-au avut, la cer s-au dus.
Îşi duc traiul pas cu pas,
Zâmbind trist cu ochii sus..

Au rămas la fel oneşti,
Pe drumul tot greu al vieţii,
Doar aşteaptă să-i iubeşti,
Să-i închizi glasul tristeţii.

Ei nu stau cu mâna-ntinsă,
Nu vor avere sau bani,
Vor în inimă cuprinsă,
Doar iubire să le dai.

Lacrima de pe obraz,
Ce le arde sufletul.
Aşteaptă să le-o ştergi azi,
Şi să le-aduci zâmbetul.

Azi eşti tânăr şi frumos,
Mâine ajungi la apus,
Nu uita, că-i dureros,
De acei ce te-au crescut.

Viaţa este ca o roată,
Ce se-nvârte ne-ncetat.
Astăzi stai singur la poartă,
Mâine ai plecat-n neant!

DE    VALY PLUGAR 23 IUNIE 2014

Anunțuri